Uneori, drumul spre un meci de handbal e o aventură în sine. Așa a fost și ziua de azi. M-am pregătit să plec devreme, convins — ca orice om care trăiește de ani buni în Germania — că trenurile sunt punctuale, curate și previzibile. Ei bine… doar în teorie. În realitate, trenurile germane nu sunt nici pe departe așa perfecte cum își imaginează lumea.

Primul tren a avut întârziere. Trenul de legătură? Anulat. Clasic. Așa că am stat câteva minute bune cu ochii în ecranul panoului de plecări, întrebându-mă dacă voi mai ajunge la timp. Dar până la urmă am prins un alt tren și, cu puțină baftă și ceva alergat pe peroane, am reușit să ajung în Bensheim la timp pentru meci.

Meciul? European League, Rapid în deplasare la Bensheim-Auerbach.

După înfrângerea de acum o săptămână, când Rapid pierduse la șase goluri, meciul ăsta era decisiv. Nu doar pentru calificare, ci și pentru moral.

Partida a început echilibrat, cu schimbări de avantaj și cu tensiunea aia frumoasă pe care doar handbalul o are. Până prin minutul 50, meciul a fost pe muchie de cuțit, oricare dintre echipe putând să preia controlul. Dar apoi a venit momentul în care Rapid a apăsat pe accelerație. În ultimile zece minute, fetele s-au distanțat la zece goluri.

La final, Rapid s-a impus cu 11 goluri diferență.

O victorie clară, meritată, și — mai important — calificarea.

Atmosfera din tribune a fost frumoasă. Fanii români au cântat, au susținut, au făcut spectacol — și totul civilizat, cu fair-play, fără nicio legătură cu ce se mai vede pe la fotbal. Frumos, curat, exact cum ar trebui să fie sportul.

Drumul a fost lung și plin de peripeții, dar meciul a meritat fiecare minut. Uneori, o deplasare complicată face victoria să fie și mai dulce.

„Suntem peste tot acasă…”